Feriti-va de naumizare

Momentele deosebite contribuie la o efervescenta de opinie sau manifestare in randul maselor. Fie de bucurie sau deznadejde, cetateanul banal incepe sa trambiteze mai ceva ca un highighis din zona „Binjului”. Element specific al pulimii autohtone, nu puteam sa ma las mai prejos o data cu aparitia nationalei de fotbal in urnele europeanului din Hexagon. Asa ca…

Detest atitudinea tip Radu Naum. Omul, cu o mima profund scarbita vede normalitate in calificare asa ca nu poate sa sara in sus de fericire, nicidecum sa defileze prin celebra Piata a Universitatii. La o prima vedere nimic fals. Dar la o vedere si jumatate lucrurile ar trebui sa se schimbe. Nu de alta dar pe ce anume isi canalizeaza astfel de persoane nemultumirea fata de jocul prestat de echipa? Care sunt argumentele ultimilor ani ce ne pot aduce indignare profunda?

Sportul romanesc traieste doar prin momente si exceptii. Nu exista o liniaritate si un „master plan” de dezvoltare, asa cum le place diriguitorilor sa afirme. In consecinta, rezultatele intarzie sa apara mai ales la nivel colectiv. Echipele romanesti, cu mici „derapaje”, reprezinta in ceea ce priveste performanta doar ace in carul cu fan.

Fotbalul nu se lasa cu nimic mai prejos. Pe langa faptul ca supravietuirea a inlocuit dorinta de performanta, multe team-uri au disparut inainte de a exista cu adevarat. Altele, de traditie se zbat in mediocritate ca Sinan Pasa in mocirla Neajlovului. La nivel international, echipe de prin Liechtenstein prind aripi mai abitir decat cei din reclama la Red Bull atunci cand au adversari din Romania in tururile premergatoare grupelor din competitiile europene. Fostii sau actualii patronii si conducatori joaca in Liga de la Jilava, Balta Alba ori Aiud. Jucatorii nostri care si-au luat totusi talpasita din spatiul carpato-danubiano-pontic nu rup gura targului la echipe jenante din Europa. De marile performante ale unor echipe precum Al Sailiya, Al Ittihad, Osmanlispor, Hapoel Be’er Sheva ori Genclerbirligi nu cred ca a auzit cineva. Nu de alta, dar nu exista. Ei bine, sunt cele la care evolueaza internationalii nostri. Si asa mai departe!

Dar se vrea performanta si un joc incantator. Stimabililor „naumisti” sa faci din „rahat” bici e lucru mare dar sa si pocneasca…asta e deja fita. E atitudinea tipica a emigrantului roman care doarme prin parcurile din Pamplona dar inchiriaza bolizi de lux pentru cele trei zile in care petrec acasa sarbatorile. Totul pentru a impresiona. Poate o fac dar numai la nivelul duduitelor de 13 ani ce trag din tigara neaprinsa mirandu-se ca nu se mai termina ori a vecinilor de la etajul doi ce nu deosebesc drojdia de o radiera. La al caror nivel, cu tristete o afirm, par sa se plaseze si acei comentatori sportivi ce nu vad padurea de copaci. Hai sictir!

La randu-mi detest jocul lipsit de orice vlaga al baietilor, urasc sa ne domine o echipa ce se ocupa cu fotbalul doar ocazional si sunt constient ca in Franta vom fi aceia ce doar participa si nu castiga niciodata. Dar totusi, daca nici dupa 15 ani in care am fost doar o singura data pe afisul unei competitii de anvergura, nu putem zambi ca un grup, fie acesta vlaguit si lipsit total de talent, ne-a asezat la masa seniorilor, atunci suntem pe de-a-ntregul impotenti mental.

Finalmente, sa fie toata lumea multumita…

Budescu centrare

Eternul PCR

Surprindeau deunăzi componenţii trupei BUG Mafia, faptul că „lupii nu mai ies în haite, se adună în partide”. Aş extrapola elementul faunistic prin depăşirea climatului temperat şi atingerea măcar a celui subtropical. În traducere liberă, nu doar exemplarele de canis lupus îşi fac loc în partide ci şi niscaiva urşi, mistreţi, râşi, vulpi, şacali sau magoţi.

Nu-mi pot explica în altă manieră cum accesul spre un post din cadrul administraţiei publice al unui candidat fără relaţii este mereu îngrădit de indivizi al căror singur atu este acela al afilierii la o culoare politică. Nu contează faptul că pentru aceştia limba română e mai străină decât cea malgaşă ori că actele normative pe care le vor utiliza în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu le sunt la fel de familiare precum Magna Charta Libertatum. Nici măcar – acum o să fiu nesimţit şi discriminator – că aspectul lor facial şi nivelul de cultură indică mai degrabă apropierea de primatele australopitecine.

Nu neg faptul că Pierre de Coubertin a avut dreptate atunci când punea pe primul loc participarea şi nu câştigul, dar totuşi. Să ieşi mereu al doilea, când ştii foarte bine că ar trebui să fii detaşat pe prima poziţie poate fi frustrant chiar şi pentru Dalai Lama. Darmite pentru un fiu de tehnician, fie el burduşit de cunoştinţe dar sărac în afinităţi politice.

Ca atare, propun teoreticienilor din universul ştiinţelor politice să introducă la capitolul dedicat elementelor pozitive ale aderării la un partid politic, „posibilitatea de a accesa cu uşurinţă o funcţie publică, indiferent de nivelul IQ-ului sau al culturii generale”.

Ale toropelii valuri

Zile de caniculă se hârjonesc relaxate în intimitatea bătrânului Ardeal. Nu ar putea fi altfel, e sezonul toropelii şi al vacanţelor. Funcţionarele instituţiilor publice emană un surplus consistent de plictiseală şi lehamite, întrerupt doar de suspine inocente, la vederea imaginilor cu insule tropicale postate pe siteuri de socializare. Contribuabilii îşi târăsc corpurile şubrezite de căldura înnăbuşitoare spre ghişeele ce aşteaptă indolent eternele cozi neaoşe.

În atare condiţii raporturile interumane rezultate nu pot fi decât încărcate de resentimente. Duelul obraznic şi totodată absurd înregistrat de cele două părţi ale geamului intermediar menţine tensiunea permanentă. Vinovaţii fără vină sunt mereu victime colaterale.

Viaţă grea, monşer!

Campaniarde

Prezidenţialele pe anul acesta au un iz de umezeală specifica puşcăriei mai pregnant decât oricand. Campania dusă de actualul locatar de la Cotroceni contra mogulilor şi baronilor în 2009 pare apă de ploaie. Deşi nu se află între cei 14 potenţiali diriguitori ai destinelor naţiei române aflaţi cu numele pe buletinele de vot, Băsescu şi DNA sunt combatanţii number one. Nu doar că ţin ridicate audienţele media ci sunt şi principale ţinte ale celor care ar trebui probabil să îşi expună programele de campanie. Bietul Brânză, mai verde ca niciodată, nici nu apucă să termine o frază că intră peste el „breaking news”-ul cu DaNuţA plasând vreo doi „grei” la capitolul rea coabitare cu Codul  Penal. Neaoşul Funar nu-şi poate exprima profunda dezamăgire faţă de accentuata deteriorare a băncilor tricolore clujene brutal întrerupt fiind de „descoperirile” marca Traian. Până şi unicul şi inegalabilul Vadim Tudor asudă şi mai din greu (dacă e posibil aşa ceva) în trânta cu stenogramele boşilor pesedişti. Reprezentanţii „EANU”, Călin şi Victor sunt la fel de prezenţi şi vocali precum fantoma de la Notre Dame în timp ce sufragetele Macovei, activistă de frunte prin zone cu trufe pline şi Udrea, mai blondă ca niciodată, se zbat ca ştiucile pe uscat să-şi justifice existenţa. Ungurii se răfuiesc între ei, socialiştii au scos la înaintare fosile, în timp ce Mirel Amariţei nu poate fi considerat nici măcar o glumă bună. E una desuetă chiar şi pentru gustul lui Dan Diaconescu Direct, acelaşi bufon de apartament. Care, probabil nici nu ştie că a început campania, cum de altfel nu va şti nici când se termină. Are prea multe de spus şi prea mulţi bani de dat poporului încât să conteze chestiuni derizorii. Finalmente rămâne duetul „doctor” Victor Viorel, tânărul şi totuşi atât de bătrânul candidat versus „ghinionistul” Klaus, demn urmaş pe linie imobiliară al răsfăţatului mătuşii Tamara. Fiind sezonul „pomenilor” aventura de campanie a primului se învârte în jurul acestora şi a „vânturilor” trase dinspre Cotroceni, în timp ce al doilea probabil nu a reuşit încă să finalizeze discursul de lansare a candidaturii.

Aşa că, români, drum bun spre secţiile de votare, oriunde v-aţi afla! Vivat!

P.S. Inepţiile de mai sus sunt un pamflet…dar nu le trataţi ca atare!

Concurenţa sfidează omenia

Citeam deunăzi comentarii la o postare având ca subiect duşmănia dintre colegii de breaslă, de această dată cei din mass-media. Nimic nou sub soare, nimic special. Doar că unul dintre comentariile postate aducea aminte, iar şi iar, de faptul că nu se poate vorbi de duşmănie ci pur şi simplu de „concurenţă şi profesionalism”. În consecinţă, potrivit aceluiaşi ipochimen, „cei mai slabi pică”. Atât de orbiţi au devenit unii de concurenţă încât simţăminte precum omenia şi bunul simţ nu doar că nu mai există, dar nu se mai regăsesc nici măcar ca un soi de relicve în vreun muzeu al bunei creşteri. Sunt sfidate fără jenă. Oamenii ăştia cred că îşi fac datoria şi sunt mândri atunci când îşi strivesc aşa zişii adversari, când îi elimină. Capătă faimă în domeniul de activitate sunt căutaţi de nume bune ale industriei de profil. Mândri nevoie mare, îşi potrivesc gulerul cămăşii Armani şi caută încontinuu victime, închipuindu-se Napoleon, visând la preamărire. Totul a devenit o luptă acerbă pentru a-i oferi vreunui patron buhăit cât mai mult capital financiar să-şi poată ţine mândrele în vacanţe exotice şi împodobi nevasta cu aur.

De fapt, ei nu câştigă nimic, sunt doar nişte roboţei ahtiaţi după un bonus, adevăraţii pierzători. Fiindcă eu consider că este mult mai rău să-ţi pierzi calitatea de om, de semen decât să pierzi un eventual contract sau vreo vacanţă all inclusive în zona Magrebului.

Stimabile capitalist, cei câţiva ani de trecere prin vâltoarea Terrei ar trebui să te înveţe cum să devii om, nu cum să faci tot posibilul pentru a nega ceea ce ţi-au oferit natura sau divinitatea. Nu uita, foloseşte creierul pe care-l posezi, e gratis! Măcar asta atât timp cât nu ai inimă…

Buzea şi Pintilie atacă ROMATSA

Revenit după o pauză de multe luni constat cu stupoare o linişte interioară demnă de un templu budist la lăsarea amurgului că nimic nu s-a schimbat. Matrapazlâcuri, curvăsării şi alte potlogării conduc în topurile audienţelor din preaiubita noastră ţărişoară. În timp ce clanul din Pipera se „răcoreşte” relaxat în „resorturile” cu multe zăbrele ale statului, le-a venit timpul altor eroi să-şi lustruiască epoleţii şi să vadă lumina soarelui. Nu că şi-ar fi dorit, dar viaţa-i tare nasoală din când în când. Aşa că Buzea şi Pintilie, băieţii grei din povestea cu acelaşi nume l-au scos de la naftalină până şi pe Boc. Da, unul şi acelaşi cu neobositul conducător de cabinete pe la Palatul Victoria. Actualmente, csapatkapitány sub Feleac.

Şi ce făcu micul nostru compatriot. Nimic special, doar o mamă de bine unor apropiaţi. Ce surpriză de proporţii să iei două bucăţi cunoştinţe şi să-i angajezi la stat pe salarii babane! Ce miracol, ce minune! Buzea şi Pintilie asaltară traficul aerian românesc şi săltară nişte marafeţi preţ de câteva sezoane. Evident, fără ca, neapărat, să-i merite. Nu de alta dar cică şi-ar fi găsit locul de muncă după mai mult de un an de la angajare. Păi ce ar fi vrut unii, oamenii se ocupă de traficul aerian nu cu acela de la sol.

Şi după ce-şi mai relaxă tălpile cu leacuri secuieşti amare dar benefice contra urmelor produse de tăciunii antonescieni, baschetbalistul prim solist la Guvern se gândi să-şi mai exerseze şi aruncarea. Aruncarea de rahat spre norod. Lăsând la o parte valul de scumpiri ce vine ca o mare glumă de aprilie dar va lovi ca un tsunami în bugetele şi aşa pricăjite ale concetăţenilor, doctoraşul nostru puse controlorii din dotare să caute hibe lăsate de vechi slujbaşi. Şi găsi exact în locul pe care nu-l prea avea la inimă. Punct ochit…rămâne de văzut cât şi de lovit.

Probabil că sunt în asentimentul unui mare procent popular când îl sfătuiesc pe stimabilul premier să caute instituţiile în care NU există persoane angajate pe motiv de tovărăşie cu cine ştie ce baştan. În cazul în care găseşte aşa ceva atunci merită să premieze corpul căutătorilor şi să mărească leafa capilor de la acea entitate publică plus să le ofere prima pagină de oficios voiculescian.

Somn uşor!

Gestul suprem

Cine s-a întrebat vreodată care este gestul suprem pe care l-ar face Lenuţa pentru ca partidul portocaliu să redevină ce a fost odată, a dat lovitura. În mare vervă la Bistriţa, „catindata” la şefia democrat-liberalilor dixit „dacă asta ar face ca PDL să se întoarcă la guvernare aş umbla şi desculţă şi nu doar în teneşi.”
Ce ziceţi de asta? Să-şi lase duduia cu studii juridice pantofii în care a investit nenumărate miare şi să parcurgă drumurile precum o făceau odată ţăranii autentici. Desculţi. Pentru un peisaj complet ar mai trebui s-o vedem dând pe gât un pahar de rachiu pentru a stinge gustul de slană cu ceapă, delicatesele autohtone recent înfulecate.
Totuşi, cred că întreaga tevatură în jurul „apucăturilor” neaoşe e bine gândită. Transformă PDL într-un portdrapel al imaginii noastre, alături de Boc, micul premier, cosaş de frunte. Uite aşa dă două lovituri dintr-un singur şut, revine PDL-ul şi ca frunte de hotar şi ca imagine externă a Mioriticii.
Unde mai pui că masajul natural în zona tălpilor ar genera sănătate. Parol!